Terapie, Consiliere si Life Coaching

Din ce in ce mai multi oameni incep sa constientizeze ca exista momente in viata lor cand suportul oferit de prieteni si/sau familie nu este suficient iar pentru a depasi aceste momente au nevoie sa apeleze la un specialist.

Acest specialist poate fi un terapeut, consilier sau life coach care are pregatirea necesara pentru a te asista si ghida sa-ti descoperi resursele interioare necesare pentru a depasi momentele dificile si a obtine rezultatele dorite.

De ce sa apelezi la terapie, consiliere sau life coaching?

O viata normala este o viata cu probleme iar, de cele mai multe ori, a avea un obiectiv in viitor inseamna a avea o problema in prezent. Din acest motiv, terapia, consilierea si life coaching-ul nu se adreseaza doar persoanelor aflate in momente de criza. Ci ar fi indicat sa faca parte din igiena mentala si emotionala periodica a fiecaruia dintre noi la fel ca si odihna, dieta alimentara echilibrata sau exercitiile fizice.

Stiu ca in viata ta sunt momente in care iti doresti sa vorbesti cu cineva, sa te consulti cu cineva, sa stii ca ai un sprijin moral din partea cuiva. Sau pur si simplu iti doresti sa fii ascultat, sa te descarci si sa simti ca esti inteles. De asemenea, mai stiu cat de importanta este pentru tine confidentialitatea, sa ai incredere in persoana caruia te destainui. Ai nevoie sa stii ca sufletul tau este in siguranta si ca nu esti singur pe drumul tau.

Din punctul meu de vedere noi suntem intr-o continua schimbare si evolutie. Cu cat ai mai multe blocaje mentale si emotionale, cu cat opui mai multa rezistenta schimbarii si evolutiei tale, cu atat viata te aduce in situatii in care sa suferi. Fiecare individ este unic si in consecinta se vindeca, se schimba si evolueaza in ritmul sau propriu.

Sa fii sincer cu tine, sa-ti recunosti ca ai nevoie de ajutor, dupa care sa apelezi la un specialist nu este deloc un semn de slabiciune, ci mai degraba este un act de curaj. Cand ai un specialist in psihoterapie alaturi de tine, depasirea blocajelor mentale si emotionale se petrece intr-un mod accelerat; pur si simplu castigi ani din viata.

Cum sa alegi un terapeut, consilier sau life coach?

Recomandarea mea este sa alegi un specialist in terapie, consiliere sau life coaching cu care simti ca rezonezi, cu care crezi ca poti colabora si cu care simti ca poti sa faci echipa. Si vreau sa ma alegi pe mine ca si ghid doar dupa ce ai rezonat cu ceva scris de mine si cu tehnicile folosite. Imi rezerv dreptul de a imi selecta colaboratorii in functie de atitudinea si motivatia lor interioara.

Daca te hotarasti sa lucram impreuna, cu drag voi fi alaturi de tine. Te voi insoti sa-ti descoperi adevaratul potential interior, sa-l amplifici si sa-l pui in valoare ca sa devii stapanul propriei tale vieti.

Cu incredere in resursele tale interioare nelimitate,

Iuliana Rotaru

P.S.: Pentru a lua legatura cu mine gasesti toate detaliile pe pagina de Contact.