Etica și moralitatea, ca și componente de bază ale vieții umane trăite în societate, ne-a determinat să elaborăm anumite standarde și norme despre ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Conceptele despre ce este bine și ce este rău sunt foarte abstracte și de aceea ele pot fi ușor de confundat în anumite circumstanțe de viață deoarece fiecare individ poate avea un mod diferit de a trăi și a înțelege în funcție de valorile, principiile și prioritățile sale.

În acest articol sunt descrise si analizate succint diferențele dintre termenii moral, imoral și amoral. Acesti termeni se referă la acele acțiuni care sunt de dorit și acele acțiuni care nu sunt de dorit sau sunt inacceptabile în societate.

Morală cuprinde un set de reguli și standarde care stabilesc ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este greșit în sens etic. Spre exemplu, în societatea occidentală acțiunile de caritate și voluntariat pentru centrele de bătrâni sau orfelinate sunt considerate ceva bun și de dorit, în schimb pruncuciderea este considerată o acțiune rea și greșită. Termenul de moral este mai ușor de înțeles, însă diferența dintre termenii imoral și amoral poate întâmpină unele provocări de înțelegere în anumite situații.

Diferența dintre termenii imoral și amoral

Termenul imoral se referă la acțiuni care sunt contrare moralei sau împotriva moralei încălcând principiile morale sau care nu are vreun principiu moral, în timp ce, sensul termenului de amoral este de inexistentă a noțiunii de moralitate fiind indiferent față de morală sau se află în afară moralei; cu alte cuvinte, imoralitatea indică implicații și conotații negative, în timp ce amoralitatea arată o poziție de neutră față de moralitate. O persoană imorală este acea persoană care face lucruri contrare moralei, pe când o persoană amorală nu-i pasă de ce este bine sau ce este rău, nu-i pasă de moralitate deoarece nu știe sau nu înțelege ce înseamnă moralitatea.

O persoană imorală face lucruri care sunt considerate negative sau mai puțin bune în sens moral. Prefixul „i” din termenul imoral înseamnă mai puțin moral, nemoral sau nu moral. O persoană imorală continuă să facă lucruri negative chiar dacă știe și este conștientă pe deplin că face lucruri considerate greșite de societate. De exemplu, această persoană poate fi implicată in relații multiple extraconjugale sau își poate însuși cu forța sau pe ascuns diferite bunuri sau lucruri care nu ii aparțin.

O persoană amorală nu înțelege standardele și regulile morale stabilite de societate și nu știe cum să facă diferența între ceea este bun și ceea este rău, între ceea ce este corect și ceea ce este greșit. Prefixul „a” din termenul de amoral înseamnă fără moralitate sau lipsa moralității. Persoane amorale pot fi și acele persoane care nu au capacitatea de a cunoaște normele sau de a stabili norme de moralitate cum sunt, de exemplu, nou-născuții care sunt ființe inocente, nu înțeleg moralitatea și sunt incapabile să facă acte imorale la acea etapă de vârstă.

Criterii pentru stabilirea principiilor pentru o viață morală

Principiile unei vieți morale în lumea occidentală s-au bazat în special pe ideea de bine suprem și implică răspunsul la întrebarea „ce fel de viață oferă cea mai mare fericire pe termen lung?”. Acest bine trebuia atins în primul rând pentru propria persoană apoi pentru bunăstarea relațiilor interpersonale. Se poate considera că influența creștinismului a complicat calea spre acest bine suprem prin accentul pus pe ascultarea celor 10 porunci divine și pe ideea că binele suprem poate fi atins doar prin mântuirea sufletului.

Se pare că în societatea modernă de astăzi, problemele de natură morală care pot apărea în viață de zi cu zi nu pot fi soluționate doar cu ajutorul religiei și credinței în Dumnezeu deoarece există mai multe moduri posibile de a ne trăi viață și avem libertatea de a alege ceea ce considerăm a fi mai bine pentru noi, avem liberatea să alegem să fim creștini sau atei putând avea în același timp comportamente morale.

Obligații morale, reguli și constrângeri morale

Obligațiile morale ni le putem impune singuri sau ne pot fi impuse din exterior de către o autoritate care ne conduce. Conform eticii lui Kant, morala își are sediul în rațiunea umană și fiecare dintre noi și-o impune lui însuși iar libertatea de acțiune nu include și obligația de moralitate impusă din exterior. A fi moral nu înseamnă a fi obligat să faci bine celorlați ci, mai degrabă a acționa în acea manieră în care am putea accepta rațional ca și ceilalți să acționeze la fel. Oamenii sunt ființe autonome și nu trebuie să depindă de surse externe pentru a fi îndrumați către acțiuni morale, consecințele benefice ale acțiunilor lor putând fi cele care stabilesc ceea ce este bine, corect sau drept.

Existența unor regulilor și a unor constrângeri morale poate ajuta la evitarea răului și determina individul să fie responsabil astfel încât să acționeze moral și să înțeleagă că stă în puterea sa să aspire și să reușească să fie moral. Putem spune că „după evitarea răului și îndeplinirea obligației personale, mai rămân încă de făcut nenumărate alegeri”. De exemplu, fiecare dintre noi este dator să respecte anumite reguli și legi cu strictețe, dar acest respect poate fi înțeles de către unii în termeni restrânși din formularea textului propriu-zis și de aceea se poate ivi posibilitatea să se profite de carențele unei legii și să nu poată fi sancționați legal.

Despre moralitatea creștină

Etica creștină a primit în lumea contemporană diferite critici și este acuzată că fiind una de tip imoral pentru că ea nu se bazează pe principiul de a face ceea ce este bun și corect pentru simplul fapt că este corect, ci mai degrabă pe un sistem de recompense sau amenințări (raiul sau iadul) pentru acele comportamente considerate a fi corecte sau greșite. De asemenea, etica din creștinism menține indivizii la un anumit nivel de imaturitate și infantilism deoarece acțiunile morale întreprinse sunt brute nefiind justificate prin rațiuni și nepermițând învățarea din propria experiență de viață.

Din perspectiva bisericii romano-catolice și Declarația Vaticanului despre etica sexuală, sexul este o activitate morală permisă doar în cadrul căsătoriei și doar pentru asigurarea funcției de reproducere. Astfel, toate activitățile sexuale în afară căsătoriei, cum ar fi adulterul, sau care sunt incompatibile cu reproducerea umană sunt privite că fiind nenaturale și deci imorale.

Situatii de amoralitate justificate

Zona de amoralitate este ușor înțeleasă atunci când discutăm despre inocența unui nou-născut sau despre o persoană cu retard mental sever sau orice persoană care nu înțelege normele morale și nu știe cum să facă diferența între ceea ce este corect și ceea ce este greșit; însă, atunci când discutăm despre utilizarea violenței în război, se poate trece granița de la ceea ce este imoral la ceea ce este amoral într-o societate care tindea inițial să respecte normele morale.

În situația de război, procesul de luare a deciziilor se bazează în mare parte pe o serie de premise amorale, aici opțiunile disponibile fiind evaluate doar din perspectiva impactului asupra interesului național și mai puțin individual; aici aspectele etice apar sub o formă simplificată, rece și crudă pentru a manipula opinia publică care tinde să nu accepte deciziile de tip amoral ale conducătorilor sau ale elitelor aflate la putere.

Pe curând,

Iuliana Rotaru PhD

Aboneaza-te acum la newsletter ca sa fii la curent cu ultimele articole publicate si ca sa primesti din partea mea un CADOU SURPRIZA sub forma unui material audio.