Rețeta fericirii tale este unică. O poți descoperi fiind conştient de sine și prezent în propria ta viață. O mai poți descoperi urmându-ți pasiunile și trăind autentic și asumat conform valorilor tale. Nu există o rețetă a fericirii general valabilă pentru că oamenii sunt diferiți, gândesc diferit, au valori și viziuni asupra vieții diferite.
„Fiecare are în mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să-i dea o formă.” – Goethe
Pentru fiecare fericirea poate însemna altceva. Unele persoane sunt fericite pentru partea materială și bogăția pe care au acumulat-o, în timp ce altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea mulți prieteni, a fi sănătos, apreciat și respectat în societate.
Unii oameni se simt fericiți știindu-se iubiți de cineva sau că pot iubi. Iar alții se simt fericiți când simt că își aduc contribuția la progresul științific sau când urmăresc să facă lumea un loc mai bun prin existența lor.
Rețeta fericirii
Rețeta fericirii conform lui Tal Ben-Shahar, profesor la Harvard și specialist în psihologia pozitivă și leadership, cuprinde următoarele cinci elemente:
1. Starea de bine spirituală – se referă la a simți o armonie interioară prin a ne găsi un scop și un sens în viața.
2. Sănătatea fizică sau starea de bine a corpului – se referă la a ne îngriji corpul, a-i respectă ritmul și nevoile prin exerciții fizice, odihnă, somn și alimente sănătoase.
3. Starea de bine mintală – se referă la curiozitatea și deschiderea de a învăța continuu.
4. Relațiile sănătoase și autentice – se referă la apropierea umană, relații autentice și apartenența la grupuri de oameni cu care rezonam și avem valori și interese similare.
5. Starea de bine emoțională – se referă la găsirea unui echilibru emoțional, gestionarea emoțiilor negative, antrenarea emoțiilor pozitive, practicarea recunoștinței.
„Nu-ți căuta fericirea în curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta.” – Douglas William Jerrold
Nimeni și nimic din această lume nu te poate face fericit, dacă tu nu-ți dai voie să fii fericit. Nimeni nu s-a născut ca să te facă pe tine fericit, dacă tu nu-ți dai voie să fii fericit. De fapt, există o singură persoană care te poate face fericit și te invit în fața oglinzii ca să faci cunoștință cu ea.
Nu există o reţetă general valabilă pentru fericire, însă reţeta sigură pentru nefericire este să încerci să mulţumeşti pe toată lumea.
Dragă om, ce înseamnă fericirea pentru tine? Și care este rețeta fericirii tale?
Cu drag,
Iuliana Rotaru
Hipnoterapeut Ericksonian, Psiholog, Life Coach, Consilier Dezvoltare Personală, Master Trainer NLP, PhD
Aboneaza-te acum la newsletter ca sa fii la curent cu ultimele articole publicate si ca sa primesti din partea mea un CADOU SURPRIZA sub forma unui material audio. |